Putere absoluta, Editura Marineasa,
Timisoara, 1999, ISBN 973-9485-10-3, Home Deutsch Français English Româneste E-Mail
Biobibliografie Poezie Teatru Proza Noutati & Presa Cuvantul zilei Fotografii Cartea cu prieteni Pagini electronice în limba romana
Putere absoluta, Editura Marineasa,
Timisoara, 1999, ISBN 973-9485-10-3,
108 pagini
Pretul de vânzare $10,00US (USA), 7,00 EURO(Europa de vest) - Exemplare semnate de catre autor. Comandati exemplarul dumneavoastra apasând AICI
Referinte critice
(...)În orice caz, mesajele sunt clar deslusibile, un lucru nu tocmai inevitabil la cinva care si-a ales singur un exil în centrul culturilor apusene (sau aproape apuse?) si departe de sufletul înca intangibil al rabdarii sesului imens, în care dimensiunea urbana si rurala nu poate creste în concurenta cu peisajul si cu amintirile unei istorii pline de continuitati, la orice scara.Horst Fassel (Absolute Power...Orient Latin nr.1/2001, pag.24) (Întregul articol)
Temperament focos si eruptiv, Traian Pop Traian desfasoara o poezie cu largi deschideri de patetism înrudit cu grandilocventa unei rostiri marcate de accente acute. Odata stârnit, suvoiul textului pare a fi mânat de la sine de impulsuri autonome, poetul devenind un privitor al unui spectacol care îi apartine originar, bucurându-se ca nu mai este nevoit sa-l conduca si sa-l stilizeze. Înclinarea spre spectacular este evidenta; de altfel poetul se încearca si în texte de drammaturgie. Poemele sale, în carte se aud si ecouri – sa zicem – neo-suprarealiste, sunt monologuri din care lipsesc umbrele melancoliei si evocarile nostalgice. Histrionul se afla neîntrerupt în lumina puternica a avant-scenei; unele personagii aduse în scena (partial nominalizate în text) ramân de fapt o simpla figuratie. Titlul recentului volum al lui Traian Pop Traian: “Putere absoluta” nu mi se pare întâmplator: poetul actioneaza precum un monarh absolut în regatul sau imaginar, taie si spânzura, înalta si pedepseste, înobileaza si mântuie simtamintele si cuvintele ce-l stapânesc, la rândul lor, fara iertare. Alexandru Lungu (Argo, nr.20, 2000)
Un Paradox: postmodernismul tânar si vetust
...subintitulata, desigur, nu întâmplator (biografismul, autarhia lui Eu, ridicarea la rang "liric" a cotidianului fac parte din poetica grupului), Roman(t)e dintr-un jurnal discret. Iata, personajele poeziei sunt-oamenii de fiecare zi din existenta autorului, dintre care nu pot lipsi, fireste, nume precum Monoran, Pruncut, Brâandusa, Claudiu, Antoaneta, Viorei, Marian. Cadrul urban este-fotografiat (fotografia,aparatul de fotgrafiat sunt termeni recurenti), cu institutiile si topografia lui: Podul Michelangelo, Parcul Trandafirilor, Liceul de Muzica, Piata Operei etc., iar evenimentele (mai ales în a doua parte a cartii) reflectate cu minutie (decembrie 1989). Toate acestea într-un discurs de-structurat (gramatical, tectonic si semantic). Cititorul are strania senzatie ca se afla in fata unui valmasag: un amestec (o poezie se numeste Mischung) fara relief si perspectiva (în aparenta, cel putin) de întâmplari fracturate (Traian Pop Traian traieste poetic în „lumea întâmplarilor”.). Din acest tot, alcatuit din fragmente, din frânturi amalgamate, desfasutare pe plan strict orizontal, se constituie un univers. Este un univers caruia pare a-i lipsi atât reperul exterior, cât si cel launtric (atitudinea, comentariul implicit) si pe care eul se margineste sa-l constate, sa-l consemneze, caci între sine si ceea ce-l cuprinde nu exista o delimitare neta. Asa se face ca, desi faptele sunt transmise secvential, nu au o secventialitate intrinseca, nu se succced, coexista în acelasi plan temporal si spatial (hic et nuc: Aici si Acum sunt cele doua parti ale volumului). Spiritul, incapabil sa ierarhizeze, sau interzicându-si tacit, ierarhizarea, dupa ce a abandonat materia, înecearca sa se abandoneze pe sine. Evident, se afla bine ascunsa aici (în aceste procedee) nu doar o poetica sinucigasa (dar totusi, o poetica), ci si optica artistica si existentiala (bine mascate insa); care, atunci când anuta ca se deconspira, este rapid refulata (v. Tinerete fara batrânete: “de la înec l-a salvat/întâia data unul Nastase ce nu stia la rându-i sa înoate…/de la înec a salvat el însusi culmea fara a sti sa înoate…”). Dincolo de disimulari de poetici alungate de poetici absbonse, de antipoetici, dincolo de acest nihilism se întrevede asadar, o realitate ce trebuie numita. A doua sectiune a placherei, mai coerent, mai transparenta (semantic), lasa ceva mai deschis orizontul unor optiuni (“Traian junior se apuca de impodobit bradul de craciun asta/nu s-a mai pomenit e doar/ saisprezece/decembrie”). Din aceasta poezie, ce pare sa-si fi pierdut reperele spirituale, sau si le refuza cu ostinatie, se naste o arta interesanta si dramatica. Lineara, fara volum si profunzime, ori cu o profunzime vida, care-si proclama cu jubilatie propria disparitie, este, dupa opinia mea, doar un “moment” (un simptom) pe calea gasirii sensului, in acceptie larga. Traian Pop Traian are, cum anticipam, meritul de a fi developat “metoda” grupului.,in formularea si de-formularea ei. Olimpia Berca (“Paralela 45” Timisoara, 7 decembrie 1999, pag.3) (Aici cititi intreg articolul)
Biobibliografie Poezie Teatru Proza Noutati & Presa Cuvantul zilei Fotografii Cartea cu prieteni Pagini electronice în limba romana
Home Deutsch Français English Româneste E-Mail